Criza politică de la București și unirea a două lumi diferite

, de Sven-Alexander Gal

Criza politică de la București și unirea a două lumi diferite

Săptămâna trecută, dar și această săptămână sunt marcate de o criză politică majoră. Pe 1 septembrie, are loc o ședință de guvern, iar Florin Vasile Câțu pune în ordinea de zi controversatul proiect legat de programul “Anghel Saligny”, sau cum pe drept i se spune, PNDL3. Cei de la USR-PLUS refuză discuțiile pe această temă, iar miniștrii partidului nu mai participă la ședința de guvern. Florin Câțu îl remaniază pe Stelian Ion, ministrul Justiției, pe motiv că nu a avizat acest proiect, desi aceste hârtii nici nu ajunseră la Minister. Și iată, așa s-a ajuns aici. USR-PLUS pregătește o moțiune de cenzură, ce a fost semnată și de cei de la AUR, iar PSD se joacă de-a moțiunea.

Cam acesta e rezumatul evenimentelor, privind obiectiv. Dar din păcate, presa afiliată diverselor găști politice a dezinformat grosier legat de aceste evenimente. Se încearcă un adevăr paralel.

A declanșat USR-PLUS criza? Nu aș zice asta. USR-PLUS a încercat să prevină un proiect ce putea fi dezastruos pentru bugetul României. Un proiect ce în lipsa unei justiții independente ar putea fi o imensă schema de sifonat banii, așa cum au fost și precedentele proiecte de acest tip(PNDI-ul Elenei Udrea și cele două PNDL-uri ale lui Liviu Dragnea). Deci, desi într-o relație, greșelile sunt ale ambelor părți, de data asta, este evident că responsabil este Florin Câțu și toată această dorință de a câștiga congresul PNL de pe 25-26 septembrie, cu intransigența și cinismul, ce par să-l caracterizez pe primul-ministru al României. USR-PLUS încearcă acum să nu facă ce a făcut în cazul precedentei crize cauzate de remanierea lui Vlad Voiculescu și nu vrea să fie o balama. De aceea, a decurs și la un gest disperat, acela de a depune moțiune de cenzură alături de partidul AUR.

A făcut bine USR-PLUS că a decurs la acest gest? Chiar dacă aparent, nu a ales cea mai kosher variantă, consider că, și-au arătat “mușchii” în fața PNL. Electoratul USR-PLUS este unul care a înțeles bine mișcarea, iar comunicarea pe acest subiect a fost destul de bună. Mai degrabă, AUR pare cel care a căzut în capcana USR-PLUS, mai ales, dacă coaliția se va reface în varianta inițială. Mulți electori îi reproșează lui George Simion, faptul că dă o mână USR-PLUS, formațiune care în viziunea celor de la AUR este una “neomarxistă”, “globalistă” și multe alte apelative cu care sunt associate formațiunile cu un grad puternic de pro-europenism de electoratul conservator. Cultura politică din România, datorită alianțelor dintre marile partide, cum a fost la începutul deceniului trecut USL, ar da senzația că un partid cu cât este mai izolat în jocurile politice, cu atât e mai atractiv pentru electoratul de masa românesc. De aceea, îngrijorarea legată de faptul că AUR a fost legitimate, poate să se transforme în ideea că “AUR s-a vândut Sistemului”, chiar dacă discursul antisistem avut în teorie, nu a fost în practică, formațiunea permițând accederea în Parlament a unor figuri din politica anilor 90. De asemenea, AUR încearcă să se apropie de grupul ECR și de aceea, a scăzut tonul discursului. Modelul acestora este PiS din Polonia.

Va urma un nou guvern USL? Nu cred că vom avea un guvern în care PSD să fie implicat până ân 2024. Mai degrabă, un guvern minoritar care să treacă cu largul concurs al Partidului Social-Democrat și format dintr-o coaliție PNL-UDMR. PSD așteaptă cu cerbicie anul 2024, când vor avea toate cele 4 runde electorale(europarlamentare, locale, parlamentare, prezidențiale) pentru a lua marele jackpot. USR-PLUS va face opoziție serioasă. La fel și AUR, dar sunt șanse să fie incomodat de data asta de USR-PLUS. Cred, de asemenea, că vom avea multe formațiuni noi implicate în lupta electorală de peste 3 ani.

În concluzie, nu știu ce va urma, dar prezic o criză lungă. Cei care vor deconta vor fi tot cetățenii. Facturile la gaze și electricitate explodează, la fel și alte prețuri.

Vos commentaires
moderare à priori

Attention, votre message n’apparaîtra qu’après avoir été relu et approuvé.

Qui êtes-vous ?

Pour afficher votre trombine avec votre message, enregistrez-la d’abord sur gravatar.com (gratuit et indolore) et n’oubliez pas d’indiquer votre adresse e-mail ici.

Ajoutez votre commentaire ici

Ce champ accepte les raccourcis SPIP {{gras}} {italique} -*liste [texte->url] <quote> <code> et le code HTML <q> <del> <ins>. Pour créer des paragraphes, laissez simplement des lignes vides.

Suivre les commentaires : RSS 2.0 | Atom