Uniunea Europeană este cea mai importantă realizare a statelor europene de-a lungul istoriei lor și reprezintă rezultatul unor lungi, neobosite și puternice eforturi de închegare și formare a identității europene. Azi, Uniunea de 27 de state membre pe care o numim generic ,,UE” nu este o simplă unitate geografico-teritorială sau organizație politico-economică, ci o familie a națiunilor europene, animată de aceleași principii și valori, o familie europeană ce a pus în spate diferențele și conflictele trecutului pentru a-și creea propriul viitor împreună.
Există diferențe importante de ordin cultural, lingvistic, economic sau istoric și de aceea înca nu putem uniformiza toate statele la un anumit comun european. Mai degrabă, trebuie să avem parte de o uniformizare treptată care să țină cont de specificul național al fiecărei țări și fără a-i leza elemente care țin de suveranitatea națională. Uniunea Europeană s-a construit pe baza colaborării și a bunăvoinței dintre state, iar această colaborare trebuie să anime politicile europene comune, fie că vorbim de cele în care UE are competențe exclusive, de cele parțiale sau de coordonare, statele și instituțiile europene trebuie să colaboreze în cadrul acestor politici pentru a le asigura eficiența și durabilitatea efectivă în timp. Este nevoie de consens european!
Actuala criză eurosceptică, cauzată în mod categoric de o sumă considerabilă de factori, devine, treptat, o problemă existențială și de continuitate pentru proiectul european, o amenințare clară a unității europene. Condițiile pandemice, restricțiile, recesiunea economică, lipsa de coordonare și colaborare la începutul pandemiei dintre statele membre, obligativitățile epidemiologice și nu în ultimul rând, tensiunile juridice dintre Curțile de Justiție ale statelor membre (vezi Ungaria și Polonia) și Curtea de Justiție a Uniunii Europene au generat cel mai puternic val eurosceptic din istoria Uniunii Europene.
Cu siguranță, pentru aceste tensiuni, există soluții și moduri de rezolvare pe o durată scurtă și medie de timp, însă, se pune problema prevenirii unor astfel de fenomene euro-populiste și eurosceptice pe o durată lungă de timp, iar pentru asta, este nevoie de crearea unei conștiințe și identități europene. Statele europene au reușit să creeze, partea juridică a acestei identități prin cetățenia europeană, un statut juridic asemeni cetățeniei naționale, cu drepturi și obligații pentru poseori, dar, fără dezvoltarea unui spirit european, cetățenia europeană rămâne doar un concept juridic lipsit de viabilitate.
Așadar, apare întrebarea: Cum creăm această identitate și conștiință europeană? Răspunsul cel mai îndreptățit și oportun este EDUCAȚIA. Atâta timp cât zecile de milioane de elevi și studenți europeni din UE nu vor conștientiza ce înseamnă a fi cetățean european, ce înseamnă Uniunea Europeană sau de ce ar trebui să voteze la alegerile pentru Parlamentul European, atunci tot proiectul european este sortit unui eșec lamentabil.
Uniunea Europeană are nevoie de stabilirea unei noi politici comune, o Politică Europeană Comună a Educației, care să asigure congruența educațională la nivel european, iar în timp, să faciliteze procesul de integrare și constituirea conștiinței și identității europene. Printr-o Politică Europeană Comună în Educație, noile generații de tineri pot să conștientizeze aparteneța lor la comunitatea europeană și să își dea seama că punctele comune dintre statele lor de origine sunt mai numeroase decât diferențele dintre acestea.
Politica Europeană Comună a Educației va trebui să realizeze o coordonare a tuturor celor 27 de state membre cu privire la modul în care are loc procesul educațional la nivel european, respectând totuși, specificul național și nelezând aspecte ale suveranității statelor. PECE va trebui să realizeze, pe termen lung, o armonizare a sistemelor educaționale naționale din țările membre și să facă progrese și în ceea ce privește construirea unui spirit european în rândul tinerilor, mai ales, prin continuarea programelor Erasmus.
Din punct de vedere birocratic, PECE va avea nevoie de constituirea unui grup formal al Miniștrilor Educației din cele 27 de state membre și crearea mecanismelor prin care Comisia Europeană să poată iniția legislație, care în cele din urmă, să fie votată și aprobată de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Consiliul Miniștrilor Educației de la nivelul Uniunii va trebui să aibă întâlniri regulate și să asigure o coordonare în ceea ce privește crearea unui barem comun de notare la nivel european, a unui curriculum cât mai asemănător, a unei structuri clare privind ciclurile școlare, dar și introducerea, de comun acord, a unor opționale sau materii obligatorii de europenistică pentru elevi.
Politica Europeană Comună a Educației va trebui, de asemenea, să se asigure că tinerii studenți europeni vor avea șansa unui schimb de experiență universitară în alt stat decât cel de origine, lucru care poate fi asigurat prin extinderea proeictului Erasmus. Este o certitudine faptul că PECE nu trebuie să fie un mecanism de uniformizare a învățământului la nivel european, ci mai degrabă un mijloc de coordonare și facilitare a schimbului de experiență. Prin Consiliul Miniștrilor Educației, aceștia pot realiza, totodată, un schimb de bune practici educaționale.
În cele din urmă, dacă dorim continuarea proiectului european, o politică comună în domeniul educației este esențială și va putea, în cele mai multe situații, să prevină noi crize eurosceptice, să creeze identitatea europeană, să ajute ministerele naționale în coordonare și comunicare, iar, nu în cele din urmă, să asigure un beneficiu enorm pentru tinerii europeni.
Suivre les commentaires :
|
