Pe data de 3 ianuarie 2020 generalul iranian Qasem Soleimani a fost omorât de o dronă americană. Deja existau tensiuni între Iran și Statele Unite al Americii iar acest eveniment a afectat în mod negativ relația dintre cele două națiuni, relație care era deja tensionată din cauza unor diferende ideologice. Opinia publică a fost surprinsă de acest eveniment văzut la acel moment un conflict care putea lua amploarea unui război mondial. Evident, au fost doar exagerări din partea presei, dar situație în regiunea respectivă continuă să fie tensionată datorită unei posibilități de destabilizare a echilibrului de către Iran. Iar din păcate subiectul privind situația Iranului nu a mai avut parte de o contiuitate.
Care a fost evoluția istoriei recente a Iranului?
Pentru a înțelege mai bine poziția pe care o are Iranul în regiunea Orientului Mijlociu și în sfera relațiilor internaționale în general este important să înțelegem câteva aspecte ideologice. Un prim eveniment istoric care a influențat în mod semnificativ situația politică din statul iranian a fost revoluția islamică din anul 1979 condusă de către ayatollahul Khomeini. La începutul acestei revoluții mulți credeau că este o schimbare într-un sens democratic prin care se dorea îndepărtarea șahului Reza Pahlaviși instaurarea unei republici.
La finalul acestui conflict din Orientul Mijlociu a apărut o nouă republică, doar că nu era democratică ci se instaurase Republica Islamică Iran. În urma haosului intern generat de luptele pentru acaparea puterii gruparea fundamentalist islamică condusă de Ruhollah Khomeini care a reușit să obțină conducerea Iranului și să înceapă o serie de reforme semnificative pentru viitorul politic al acestui stat. O altă asumpție a conducătorilor occidentali era că regimul lui Khomeini este favorabil pentru o reformă progresistă care să ajute la consolidarea democrației și a drepturilor omului în Iran.
Însă lucrurile au luat o întorsătură total opusă a ceea ce Occidentul ar fi sperat să se întâmple în statul iranian. Khomeini a declarat în mod public că va lupta împotriva Occidentului și va conduce Iranul cu o mână de fier pentru a instaura cu adevărat Califatul islamic. Din păcate ideile lui extremiste au luat amploare și au obținut din ce în ce mai multă susținerea din partea poporului iranian ceea ce i-a consolidat poziția de lider suprem și a permis menținerea unui regim fundamentalist la conducerea statului.
Fundamentalismul a acăparat Iranul și a îngreunat foarte mult relațiile cu acest stat, dar acest lucru nu a fost cauzat doar de ideologia extremă a ayatollahului. Când ne raportăm la această regiune este foarte important să înțelegem cât de importante sunt diferențele culturale și ideologice între Occident și Orientul Mijlociu. Regiunea a fost pentru o lungă perioadă de timp colonizată, iar ulterior a fost folosită de către marile puteri europene pentru a deține zone de putere în regiune. Aceste două lucruri au dus la trasarea unor granițe care nu țineau cont de valorile istorice, culturale, etnice sau religiose. De asemenea și încercarea de a transpune valori democratice în zonă nu a fost favorabilă deorece, din nou diferențele culturale au fost subapreciate și s-a încercat un proces de occidentalizare forțat.
Astfel, s-a ajuns la o discordanță semnificativă față de valorile Occidentului ceea ce a permis unor fundamentaliști să profite de frustrările diferitelor populații și să-și propage mesajele extremiste. Fundamentalismul islamic împreunat cu diferențele culturale au permis crearea unei narative de „noi – cei din Orient” și „ei – cei din Occident”, un discurs extremist care prezenta cultura occidentală drept imperialism și o nevoie de dominare, iar cu timpul diferențele s-au accentuat și dialogul intercultural a devenit din ce în ce mai greu de realizat.
De ce e important Iranul în status quo?
Un alt obiectiv asumat de către Khomeini a fost lupta în interesul șiiților de pretutideni, viziunea preluată și de către succesorul său ca lider al Iranului Ali Khamenei. Această ramură a islamismului este majoratiră în Iran, Iraq și Azerbaidjan și influentă în state ca Siria. Având în vedere caracterul fundamelist și dorința de înființare a unui Califat islamic, Iranul a susținut regimuri șiite care doreau înființarea unor state islamice în Orientul Mijlociu. Acestea s-au manifiestat la finalul războiului din Irak când Iran și-a oferit suportul în reconstruirea Irakului, dar a fost acuzat de politici pro-șiite care defavorizau minoritatea sunită. Chiar și actualmente, Iran susține guvernul Bashar-Al Saad datorită pe același criteriu de apartenență.
Iranul a fost acuzat de spijin militar și financiar pentru anumite grupări teroriste precum Hamas în Gaza sau Hezbollah în Liban. În spațiul public, liderii Iranului nu au catalogat aceste grupări ca fiind teroriste ci mai debgrabă mișcări de eliberare națională care au dreptul de a-și autodertemina națiunea. De asemenea Iranul se implică în diferite conflicte regionale prin Corpul Gărzilor Revoluţionare Iraniene. Această grupare militară este o parte componentă a armatei Iraniene care a fost instaurată după revoluția islamică și care are ca scop protejarea revoluției islamice pe teritoriul iranian, dar care poate să-și extinde misiunea dacă liderii iranieni consideră că valorile islamice sunt atacte în exteriorul statului.
Un alt aspect care atrage atenția asupra rolului Iranului în regiune este situația capacității nucleare pe care o are statul și care poate fi transpusă în armament nuclear. Din cauza unor tensiuni recente cu Stalele Unite ale Amercii și sancțiuni din partea acestora, Iranul a anunțat că nu este dispusă să reintre în negocieri referitoare la neproliferarea nucleară. Acest lucru s-a manifestat prin suspendarea unui comitet de renogiecere „Joint Comprehensive Plan of Action” și chiar amenințarea în public a ieșirii din tratul de neproliferare a armamentului nuclear. În momentul de față situație este în continuarea incertă, iar în urma unei anchete desfășurate de către IAEA ( Agenția Internațională pentru Energie Atomică ) producția de uraniu a crescut ceea ce este îngrijărător deoarece acordurile presupun scăderea acestuia la o cantitane care nu presupune un risc de înarmare.
Situația în acest stat ,și chiar în regiune, rămâne tensionată și va fi nevoie de un efort diplomatic considerabil pentru a se menține o stare de echilibru. Dar este un imperativ pe care statele și organizațiile care cred în stabilitate și echilibru de putere trebuie să-l îndeplinească. Nu e o situație care poate fi abordată doar prin metode coercitive, e o situație în care cultura e un element cheie. Tocmai din acest motiv este important să înțelegem nuanțele culturale care ne diferențiază pentru a putea să dialogăm constructiv fără a fi distrași de diferende ideologice inutile.
Suivre les commentaires :
|
