Ideea vehiculată că ar exista “români” și “moldoveni” este incorectă, deoarece românii sunt o creație a unirii dintre moldoveni, valahi și transilvăneni. Dacă scoți moldovenii din ecuație, atunci rămâne doar o nouă identitate, cea valaho-transilvăneană. Din aceasta cauză, din 1945, România nu a mai fost completă, și astfel mereu a existat un gol în cadrul identității românești.
Aproximativ 12 milioane de oameni, din ambele părți ale Prutului, se află într-o criză identitară de mai mult de 70 de ani.
Existența unei identități naționale „moldovenești”, și totodată a unei identități naționale „românești”, este în mod logic imposibilă. Dacă o identitate națională moldovenească ar fi să existe, atunci toți cei născuți în cadrul Regatului istoric al Moldovei ar trebui să se identifice drept moldoveni, și nu doar cei născuți în partea rasariteana a Țării Moldovei anexată in 1812 după Tratatul de la București ca urmare a războiului ruso-turc și denumită de partea rusă ca Gubernia Basarabia. Un cetățean de la Vaslui sau Iași are mai multe în comun cu un cetățean din Chișinău sau Bălți decât cu un cetățean din București sau Timișoara. Desigur, eu, fiind născut pe principatul istoric al Moldovei, sunt emoțional atașat de ideea de a fi „moldovean”, dar în mod rațional accept faptul că o decizie de unire a fost luată în 1859, și astfel am devenit „român”.
Totuși, trăim într-un secol în care noi, ca umanitate, încercăm să ne apropiem, și astfel să ne salvam viitorul, care este în pericol din cauza schimbărilor climatice și a naționalismului. Ideal ar fi crearea unei Federații Globale, care astfel să fie echipată să salveze planeta de la iminenta distrugere în mai puțin de 100 de ani. Dar până la Federația Globală, trebuie să realizăm Federația Europeană. Și până la realizarea Federației Europene, trebuie să completăm România. De asta, a fi „român” îmi dă șansa să devin „european”, și a fi „european” într-o zi îmi va da șansa să fiu „pământean”.
Completarea României este un caz de justiție socială
Completarea României este un caz de justiție socială față de cetățenii României care au fost lăsați în urmă după Conferința de la Paris din 1947, când Uniunea Sovietică a ocupat provinciile Basarabiei și Bucovinei. România are o datorie istorică față de proprii cetățeni, care au fost lăsați sa fie deportați, maltratați, și condamnați la o viață în sărăcie, cu un statut de rangul doi în cadrul Uniunii Sovietice. Există la moment o discuție legată de costul economic al Unirii, și cum singurii care ar beneficia din ea vor fi cei din Republica Moldova. Sincer, cum putem avea o discuție economică, atunci când vorbim de bunăstarea cetățeniilor români lăsați în urmă în 1945? Ideea de a avea o națiune este de a fi solidari între noi ca cetățeni, pentru a asigura un minim de bunăstare pentru toți. Dacă începem să discutăm solidaritatea, atunci începem să discutăm existența României. Să nu uităm că România este parte din Uniunea Europeană, care este foarte generoasă cu regiunile sărace, și astfel populația României nu va fi singură în redarea demnității cetățeniilor lăsați în urmă în 1945. Francezii, danezii, suedezii, polonezii, slovenii și toate popoarele europene vor contribui în mod solidar cu cel român.
Recent, peste 100 de primari din Republica Moldova și România au votat rezoluția pentru Unire. Cine altcineva să cunoască dorințele localnicilor îndeaproape decât primarul lor. Noi, ar trebui să ajutăm acești bravi oameni care vor să repare o injustiție istorică, și astfel să ne putem uita către viitorul european, cu mai mult imbold. În 2018, an centenar, România va deveni completă din nou.
Suivre les commentaires :
|
